Start arrow Legislatie arrow Legi arrow Legea nr. 162/2009   joi, 09 septembrie 2010                 
Navigare
Start
Despre noi
Legislatie
Asiguratori si intermediari
Informatii utile
Comunicate de presa
Fondul de garantare
Publicatii in media
Reclamatii
Stabilitate financiara
Legaturi utile
Contact
Autentificare
Utilizator
Parola
Retine
Legea nr. 162/2009 Listeaza
14.05.2009

privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2007 pentru modificarea alin. (19) al art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor

(Publicată īn Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din 14/05/2009).

Parlamentul Romāniei adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117 din 24 octombrie 2007 pentru modificarea alin. (19) al art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I, nr. 732 īn 30 octombrie 2007, cu următoarele modificări şi completări:
1. Titlul ordonanţei de urgenţă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor"
2. Articolul I se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. I. - Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 litera A, punctul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«17. reasigurare - operaţiunea care constă īn preluarea riscurilor cedate de un asigurător/reasigurător;».
2. La articolul 2 litera A, punctul 23 se abrogă.
3. La articolul 2 litera B, partea introductivă şi punctele 25, 30, 35, 39 şi 50 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«B. Definiţii pentru asigurări şi reasigurări
25. stat membru gazdă - statul membru, altul decāt statul de origine, īn care asigurătorul sau reasigurătorul īşi desfăşoară activitatea;
.....................................................................................................................
30. interes de participare - drepturi īn capitalul social al altor societăţi comerciale, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin crearea unei legături durabile cu aceste societăţi, sunt destinate să contribuie la activitatea societăţii comerciale. Deţinerea unei părţi din capitalul social al unei alte societăţi comerciale se presupune că reprezintă un interes de participare atunci cānd depăşeşte un procentaj de 20%;
.....................................................................................................................
35. holding mixt de asigurare - o societate-mamă, alta decāt o societate de asigurare sau de reasigurare, decāt o societate de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă, decāt un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, care numără printre filialele sale cel puţin o societate de asigurare sau de reasigurare;
.....................................................................................................................
39. reasigurător - persoana juridică autorizată īn condiţiile prezentei legi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sau de autoritatea competentă a statului membru de origine, care desfăşoară exclusiv activitate de reasigurare şi/sau operaţiuni legate de aceasta;
.....................................................................................................................
50. tranzacţii intragrup - totalitatea tranzacţiilor pe care o societate de asigurare şi/sau reasigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii financiare ori o societate de administrare a investiţiilor din cadrul unui conglomerat financiar le desfăşoară direct sau indirect cu o altă societate din cadrul aceluiaşi grup sau cu orice persoană fizică sau juridică ce are legături strānse cu societăţile din cadrul grupului, īn vederea īndeplinirii obligaţiilor sale, indiferent de natura acestora;».
4. La articolul 2 litera C, punctele 55 şi 56 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«55. intermediari īn asigurări - persoanele fizice sau juridice, denumite īn continuare broker de asigurare, asistent īn brokeraj, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfăşoară activitate de intermediere īn asigurări, īn schimbul unui/unei comision/remuneraţii, autorizat sau īnregistrat īn condiţiile stabilite de prezenta lege şi de normele emise īn aplicarea acesteia, precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul Romāniei activitate de intermediere īn asigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, după caz;
56. intermediar īn reasigurări - persoana fizică sau juridică romānă autorizată īn condiţiile prezentei legi, denumită īn continuare broker de reasigurare, care intermediază, īn schimbul unui/unei comision/remuneraţii, īn principal, activitatea de reasigurare, precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul Romāniei activitate de intermediere īn reasigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, după caz;».
5. La articolul 2 litera C, după punctul 57² se introduce un nou punct, punctul 57³, cu următorul cuprins:
«57³. broker īn asigurări/reasigurări - persoană fizică, atestată profesional īn conformitate cu prevederile normelor emise īn aplicarea prezentei legi şi care īşi desfăşoară activitatea numai īn baza unei relaţii contractuale cu un broker de asigurare/reasigurare;».
6. La articolul 3, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
«(4) Activitatea de reasigurare se grupează īn:
a) reasigurări de viaţă;
b) reasigurări generale;
c) reasigurări de viaţă şi generale, denumite reasigurări compozite.»
7. La articolul 5, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«b) autorizează asigurătorii, reasigurătorii şi brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare să desfăşoare activitate de asigurare, reasigurare, respectiv intermediere īn asigurări şi/sau īn reasigurări, după caz, şi aprobă orice modificare a documentelor sau condiţiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare; prin documente se īnţelege statutul şi/sau actul constitutiv al societăţii, studiul de fezabilitate şi, numai īn cazul persoanelor semnificative, organigrama şi/sau regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi orice alte acte stabilite prin normele de autorizare, emise īn aplicarea prezentei legi. Aprobarea modificărilor, inclusiv īn cazul persoanelor menţionate la lit. d), se solicită īn cel mult 10 zile calendaristice de la adoptarea hotărārii ori deciziei privind modificarea documentelor sau a condiţiilor;».
8. La articolul 5, litera b¹) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«b¹) aprobă, pentru īnregistrarea ca asigurător/reasigurător la oficiul registrului comerţului, fondatorii, acţionarii direcţi şi/sau indirecţi, īn baza prevederilor normelor emise īn aplicarea prezentei legi;».
9. La articolul 5, după litera h³) se introduce o nouă literă, litera h4), cu următorul cuprins:
«h4) īnfiinţează şi coordonează Institutul de Management īn Asigurări, constituit ca persoană juridică de drept privat, nonprofit;».
10. La articolul 5, litera r) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«r) deschide şi menţine Registrul asigurătorilor/reasigurătorilor şi intermediarilor īn asigurări şi/sau īn reasigurări, precum şi Registrul actuarilor, ale căror formă şi conţinut sunt stabilite prin norme emise īn aplicarea prezentei legi;».
11. La articolul 8 alineatul (2), literele f) şi h2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«f) aprobă, īn conformitate cu normele emise īn aplicarea prezentei legi, la asigurătorii/reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect, după caz, care doresc să īşi majoreze drepturile de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, care doresc să renunţe la calitatea de acţionar semnificativ direct sau indirect sau să īşi diminueze drepturile sale de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, după ce a fost aprobată intenţia acestora de a deveni acţionari semnificativi, de a-şi majora cota de participare, de renunţare la calitatea de acţionar semnificativ sau de diminuare a cotei de participare;
.....................................................................................................................
H2) stabileşte/precizează alte obiective de interes şi/sau instituie obligaţii privind activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor, intermediarilor īn asigurări şi/sau īn reasigurări, Fondului de protecţie a victimelor străzii şi a entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională;».
12. La articolul 10 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins:
«b1) contribuţia prevăzută la art. 5 lit. c);».
13. Titlul capitolului III se modifică şi va avea următorul cuprins:

«CAPITOLUL III
Autorizarea asigurătorilor/reasigurătorilor»

14. La articolul 12, alineatul (43) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(43) Autorităţile competente ale statelor membre vor fi consultate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor īnainte de a emite o autorizaţie de funcţionare pentru un asigurător/reasigurător aflat īn una dintre următoarele situaţii:
a) este o filială a unui asigurător/reasigurător autorizat īntr-un alt stat membru;
b) este o filială a unei societăţi de asigurare-mamă a unui asigurător/reasigurător autorizat īntr-un alt stat membru;
c) este controlat de aceeaşi persoană fizică sau juridică de care este controlat un asigurător sau reasigurător īn respectivul stat membru.»
15. La articolul 12, partea introductivă a alineatului (44) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(44) Autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit sau societăţile de servicii şi investiţii financiare dintr-un stat membru vor fi consultate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor īnainte de a emite o autorizaţie de funcţionare pentru un asigurător/reasigurător care se află īn una dintre următoarele situaţii:».
16. La articolul 12, alineatul (46) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(46) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va putea solicita autorităţilor competente īn cauză orice informaţii considerate relevante despre acţionariatul unui asigurător/reasigurător sau despre reputaţia şi experienţa persoanelor semnificative ale acestuia, atāt īn vederea emiterii unei autorizaţii de funcţionare, cāt şi īn ceea ce priveşte evaluarea permanentă a modului de desfăşurare a activităţii acelui asigurător/reasigurător, īn conformitate cu prevederile legislaţiei īn vigoare.»
17. La articolul 121, alineatele (7), (9) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«(7) Actuarul poate fi numit sau revocat numai de către consiliul de administraţie şi/sau consiliul director şi/sau consiliul de supraveghere, după caz, al asigurătorului sau reasigurătorului şi nu poate fi membru al unui astfel de consiliu.
.....................................................................................................................
(9) Organul competent, dintre cele menţionate la alin. (7), este obligat să numească un nou actuar, īn termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data revocării actuarului precedent.
(10) Īn cazul īn care organul competent īncalcă obligaţia prevăzută la alin. (9), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor numeşte, īn termen de 10 zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut la acelaşi alineat, un actuar pentru o perioadă de maximum 6 luni.»
18. La articolul 13, alineatele (2) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«(2) Īn cazul respingerii cererii de autorizare sau a retragerii documentaţiei de către solicitant, taxa de autorizare nu se restituie.
.....................................................................................................................
(9) Un asigurător, reasigurător sau un intermediar īn asigurare şi/sau de reasigurare, Fondul de protecţie a victimelor străzii sau o entitate care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, care solicită aprobarea pentru modificări la condiţiile şi documentele īn baza cărora s-a acordat autorizaţia/avizul, precum şi orice informaţii sau certificări din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru a-i servi īn relaţiile cu terţii, va achita o taxă de aprobare, după caz, reprezentānd echivalentul īn lei al sumei de 35 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a Romāniei la data plăţii.»
19. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 131, cu următorul cuprins:
«Art. 131. - Prevederile art. 13 se aplică īntocmai şi reasigurătorilor autorizaţi să desfăşoare activitate de reasigurare de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.»
20. Titlul capitolului IV se modifică şi va avea următorul cuprins:

«CAPITOLUL IV
Activitatea asigurătorilor/reasigurătorilor»

21. La articolul 16, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
«(41) La majorarea capitalului social cu aport īn numerar echivalent valută se va utiliza cursul valutar comunicat de Banca Naţională a Romāniei la data efectuării subscrierii sau a vărsării acestuia.»
22. La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«Art. 18. - (1)Activele unui asigurător/reasigurător admise să reprezinte rezervele tehnice brute trebuie să fie localizate īn Romānia sau īntr-un alt stat membru, pentru riscurile subscrise īn Romānia ori īn alt stat membru.»
23. După articolul 21 se introduce un nou articol, articolul 211, cu următorul cuprins:
«Art. 211. - Prevederile art. 20-21 se aplică şi reasigurătorilor.»
24. La articolul 23, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«Art. 23. - (1) Un asigurător/reasigurător poate realiza, pe baza unui acord, un transfer de portofoliu de asigurări/reasigurări, prin care o parte sau īntreaga activitate de asigurare este transferată altui asigurător/reasigurător.
.....................................................................................................................
(4) Aprobarea transferului de portofoliu se solicită Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, īn condiţiile legii, şi īn cazul īn care asigurătorul/reasigurătorul fuzionează, se divizează, intră īn procedura de redresare financiară, reorganizare sau lichidare, după caz.»
25. După articolul 267 se introduce un nou articol, articolul 268, cu următorul cuprins:
«Art. 268. - Prevederile art. 261-267 se aplică şi reasigurătorilor.»
26. La articolul 28, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«Art. 28. - (1) Activele aferente fondului asigurărilor de viaţă vor garanta siguranţa asiguraţilor care au contracte de asigurări de viaţă şi vor fi folosite numai īn raport cu obligaţiile aferente fondului asigurărilor de viaţă.»
27. După articolul 281 se introduce un nou articol, articolul 282, cu următorul cuprins:
«Art. 282. - Prevederile art. 281 se aplică şi reasigurătorilor.»
28. La articolul 33, alineatele (10) şi (12) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«(10) Toate persoanele numite īn funcţia de administrator şi/sau īn conducerea executivă trebuie să īndeplinească criteriile şi condiţiile pentru aprobarea persoanelor semnificative ale intermediarilor īn asigurări şi/sau īn reasigurări, stabilite prin norme emise īn aplicarea prezentei legi.
.....................................................................................................................
(12) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va putea introduce cerere īmpotriva intermediarilor īn asigurări şi/sau īn reasigurări prevăzuţi la alin. (11), pentru pornirea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.»
29. La articolul 36, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(2) Īn cazul respingerii cererii de autorizare sau a retragerii documentaţiei de către solicitant, taxa de autorizare nu se restituie.»
30. La articolul 381, alineatele (11) şi (13) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«(11) Controalele periodice şi tematica acestora vor fi notificate conducerii executive a asigurătorilor, reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare sau, dacă este cazul, Consiliului director al Fondului, agenţilor de asigurare sau de reasigurare şi agenţilor de asigurare subordonaţi, persoane juridice, cu 15 zile lucrătoare īnainte de data īnceperii.
.....................................................................................................................
(13) Controalele inopinate vor viza numai aspecte punctuale, rezultate din analiza rapoartelor şi informărilor periodice sau anuale ori a reclamaţiilor şi sesizărilor īnregistrate la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, privind activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor, intermediarilor īn asigurări şi/sau īn reasigurări, Fondului sau a entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, după caz.»
31. La articolul 39 alineatul (2), literele c), i), j), k) şi n) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«c) īncălcarea, īn orice mod, de către asigurători, reasigurători, intermediari īn asigurări şi/sau īn reasigurări, Fond sau de entităţile care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, după caz, a dispoziţiilor art. 5 lit. b), b1), c), d), e), f), g), h), h1), h2), h3), i), j), l), l1) şi m), ale art. 18, ale normelor emise īn aplicarea prezentei legi, precum şi a avizelor, deciziilor sau solicitărilor de informaţii, documente şi rapoarte;
.....................................................................................................................
i) nerespectarea prevederilor art. 23, art. 44 alin. (2) şi ale normelor emise īn aplicarea prezentei legi privind transferul de portofoliu;
j) neīndeplinirea sau īndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor prevăzute la art. 27, 28, 281 şi 282;
k) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (3), (4), (41), (6), (7) şi (14), art. 34, art. 381 alin. (6), (12) şi (14), precum şi a normelor privind desfăşurarea activităţii agenţilor de asigurare, a subagenţilor şi agenţilor de asigurare subordonaţi;
.....................................................................................................................
n) desfăşurarea de către asigurători sau reasigurători a activităţii de asigurare, de reasigurare sau de bancassurance prin intermediari neautorizaţi, neavizaţi şi/sau neīnregistraţi potrivit legii sau fără calificarea şi pregătirea profesională corespunzătoare;».
32. La articolul 39 alineatul (2), după litera t) se introduce o nouă literă, litera u), cu următorul cuprins:
«u) nerespectarea prevederilor art. 39 alin. (81).»
33. La articolul 39 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«c) amendă aplicabilă: asigurătorilor/reasigurătorilor, de la 5.000 lei la 100.000 lei; intermediarilor īn asigurări şi/sau īn reasigurări, de la 2.500 lei la 50.000 lei; agenţilor de asigurare, persoane fizice, subagenţilor şi agenţilor de asigurare subordonaţi, persoane fizice, de la 500 lei la 1.000 lei; conducătorilor entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, de la 1.000 lei la 10.000 lei; membrilor consiliului de administraţie şi/sau directoratului şi/sau ai consiliului de supraveghere, ai conducerii executive, ai conducătorilor activităţilor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale, īn cazul asigurătorilor cu activitate compozită, ai persoanelor desemnate īn funcţii de conducere specifice domeniului asigurărilor, care vor fi stabilite prin norme emise īn aplicarea prezentei legi, conducătorului sau, după caz, conducerii executive a intermediarilor īn asigurări şi/sau īn reasigurări, persoane juridice şi membrilor Consiliului director al Fondului, de la 2.500 lei la 50.000 lei.»
34. La articolul 39 alineatul (3), după litera c^1) se introduc două noi litere, literele c2) şi c3), cu următorul cuprins:
«c2) amendă aplicabilă oricărei persoane care utilizează denumirile de asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare, agent de asigurare sau de reasigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat sau derivatele acestora, fără a avea autorizaţie emisă sau fără a fi īnregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de la 10.000 lei pānă la 100.000 lei, pentru persoanele juridice, şi de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele fizice;
C3) interzicerea liberei alocări a activelor din Romānia ale unui asigurător/reasigurător;».
35. La articolul 39 alineatul (3), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«e) retragerea autorizaţiei asigurătorilor, reasigurătorilor sau brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, retragerea aprobării pentru persoanele semnificative ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare şi, după caz, retragerea avizului, pentru membrii Consiliului director al Fondului de protecţie a victimelor străzii, revocarea unui membru sau a īntregului Consiliu director al Fondului, revocarea aprobării acordate entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau lectorilor, dispunerea către asigurători, reasigurători şi brokeri de asigurare/reasigurare a radierii agenţilor de asigurare, persoane fizice sau juridice, a subagenţilor, a agenţilor de asigurare subordonaţi sau a asistenţilor īn brokeraj din registrele speciale īn care aceştia au fost īnregistraţi, precum şi retragerea aprobării pentru entităţile şi/sau persoanele menţionate la art. 5 lit. H3).»
36. La articolul 39, alineatul (11) se abrogă.
37. La articolul 43, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(3) Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare, agent de asigurare autorizat sau īnregistrat ori a persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (3) lit. c), după caz, īntocmit sau emis de către organele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform legii, constituie titlu de creanţă.»"
3. După articolul II se introduce un nou articol, articolul III, cu următorul cuprins:
"Art. III. - Īn tot cuprinsul Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, termenul autovehicul se īnlocuieşte cu termenul vehicul."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul Romāniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia Romāniei, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR                              PREŞEDINTELE SENATULUI
ROBERTA ALMA ANASTASE                                                            MIRCEA-DAN GEOANĂ


Bucureşti, 8 mai 2009
Nr. 162
Urmatorul >
Cautare

 

StartDespre noiLegislatieAsiguratori si intermediariInformatii utileComunicate de presaFondul de garantarePublicatii in mediaReclamatiiStabilitate financiaraLegaturi utileContact
Copyright © 2001-2007 Comisia de Supraveghere a Asigurarilor - Operator de date cu caracter personal nr. 12283